Cu aproximativ 2000 de pozitivi pe zi, cu 600-700 internaţi, dintre care în jur de 320 în stare gravă (circa 100 de intubaţi), dar cu cea mai mică mortalitate din lume (0,8 la sută) israelienii aşteaptă cu sufletul la gură Planul Gamzu de convieţuire cu covidul.
Două demersuri inteligente pot fi deja întrevăzute. Dr. Ronni Gamzu (foto), Raed Arafatul lor, va transfera Armatei anchetele epidemiologice, iar baremurile pentru carantinarea generală vor fi bazate nu pe numărul de bolnavi, ci pe capacitatea de tratare a spitalelor.
Apropo de Armată: între premierul Netanyahu şi ministrul Apărării Gantz se coace un compromis. Dacă Bibi cedează lupta cu covidul Armatei (n-a făcut-o până acum, ca să nu-i dea prea multă putere inamicului său politic), atunci Benny va trebui să-şi dea acordul pentru un Buget nu pe doi ani, ci până la sfârşitul anului, aşa cum îşi doreşte prim ministrul. În cazul în care lupta cu covidul trece în seama Apărării, Ronni Gamzu urmează să o managerieze din punct de vedere medical, iar Tzahal să-i execute ordinele.
Ieri au fost date publicităţii informaţiile despre capacitatea spitalelor. Gradul de ocupare a tuturor spitalelor la un loc e de 90 la sută. În ce priveşte paturile destinate bolnavilor de Covid-19, ocuparea e de 97 la sută. În aceste condiţii, intrarea în iarnă, adică în sezonul gripelor, devine extrem de problematică. Totul a ajuns să depindă de cât de repede şi de eficient se va mişca Ronni Gamzu. Dacă va reuşi să construiască un sistem inteligent de control al epidemiei, lockdown-ul are sens.