Aurel Pascu, reprezentant al Fundaţiei Roma, a declarat luni pentru MEDIAFAX că romii nu mai vor să fie masă de manevră şi să îşi dea voturile unor candidaţi fără să primească nimic în schimb.
„Cerem partidelor care vor avea candidaţi la alegerile locale să încheie protocoale cu organizaţiile reprezentantive ale romilor din Transilvania, dacă vor voturile noastre. Vrem să vedem proiecte concrete care se adresează comunităţii rome, pentru că ne-am săturat de promisiuni”, a spus Pascu.
Acesta a subliniat că romii aşteaptă proiecte de integrare socială, de educaţie, de sănătate care vizează etnia.
„Să nu prindem vreun politician că vine în comunităţi să ne cumpere voturile pe un kilogram de făină, că va fi de rău. Să dea dovadă de responsabilitate şi să încheiem protocoale, înţelegeri, pentru binele etniei. Şi atunci ne vom da voturile acelor candidaţi, îi vom sprijini să câştige alegerile”, a mai spus reprezentantul Fundaţiei Roma.
Romii sunt dispuşi să negocieze susţinerea candidaţilor pe plan local cu toate partidele care vor avea candidaţi pentru primării şi consilii judeţene la alegerile locale.
„Pe noi nu ne interesează culoarea politică a unui candidat, dacă e om de treabă şi are proiecte pentru noi, îl votăm. Dacă nu se ţine de cuvânt, peste patru ani vom vota împotriva lui. Sunt zone unde cu voturile noastre se alege un primar, fără ele nu”, a explicat Aurel Pascu.
Aurel Pascu a precizat că vorbeşte în numele mai multor organizaţii ale romilor din Transilvania, printre care Fundaţia Roma, Gipsy Media, Centrul creştin al romilor din Transilvania , Syndy Humanitas, Asociaţia Romilor din Transilvania, Partida Romilor Cluj, Partidul Democrat Creştin al Romilor din Transilvania.