Aproape 300.000 de oameni şi-au pierdut locuinţele după explozia uriaşă din portul din Beirut, care a omorât cel puţin 100 de oameni şi rănit alte mii, a anunţat Guvernatorul capitalei libaneze, scrie
The Telegraph.
Marwan Aboud a mai spus că jumătate din oraş a fost distrus de explozie, avertizând că numărul morţilor ar putea să fie mai mare de 100, multe victime fiind încă sub dărâmături. În plus, 85% din stocurile de cereale din Liban, care se bazează foarte mult pe import, au fost distruse. Acest lucru ar sugera că ţara are suficiente cereale doar pentru încă o lună.
Guvernul libanez a anunţat, de asemenea, că îi va plasa pe toţi cei responsabili pentru dezastru în arest la domiciliu, în timp ce ancheta va continua.
Unii oameni încă îi caută pe cei dragi dispăruţi. Până acum, cel puţin 4.000 de oameni au fost răniţi, iar spitalele nu mai fac faţă. Numărul morţilor ar putea creşte şi mai mult, a spus şeful Crucii Roşii libaneze, George Kettaneh.