UPDATE 21:00
Cel puţin 16 persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma prăbuşirii avionului de pasageri pe aeroportul din oraşul indian Kozhikode (Calicut), afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.
Bilanţul preliminar este de 16 morţi şi zeci de răniţi, 35 de persoane fiind spitalizate, au declarat surse medicale citate de cotidianul Times of India. Printre persoanele decedate se numără unul dintre piloţi.
La bordul avionului de tip Boeing 737 erau 191 de persoane, 184 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.
Avionul aparţine companiei Air India Express şi efectua o cursă de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) spre Kozhikode (Calicut), oraş situat în sudul Indiei.
Potrivit primelor date ale anchetei, avionul a avut viteză prea mare la aterizare, a depăşit capătul pistei şi a căzut într-o vale. Fuselajul aeronavei s-a rupt din cauza impactului.
UPDATE 19:00
- Operaţiunile de salvare sunt în curs, iar căutările sunt dificile din cauza ploii torenţiale.
- Pilotul şi zeci de pasageri au decedat.
- Potrivit DGCA, aeronava a derapat de pe pistă, s-a izbit într-un zid, iar mai apoi s-a prăbuşit într-o vale.
Un avion al companiei Air India Express s-a prăbuşit la aterizare. Totul s-a întâmplat în statul indian Kerala, pe aeroportul din Kozhikode, scrie BBC.
Potrivit primelor informaţii, avionul s-ar fi rupt în două. La bordul aeronavei se aflau aproape 200 de persoane.
La momentul transmiterii ştirii, sunt cel puţin 3 morţi şi 35 de răniţi.
An airplane with almost 200 passengers has crashed at an airport in Karipur, India. We are praying for the safety of everyone on board. ?
pic.twitter.com/IcyAFzhCGo
Ştire în curs de actualizare