Prima pagină » Sport » De La Hoya revine în ring

De La Hoya revine în ring

De La Hoya revine în ring
Sebastian Ujica
20 aug. 2020, 14:31, Sport

„Golden Boy” este gata să revină în ring. Oscar De La Hoya s-a săturat să fie promotorul altor luptători şi vrea să le arate cum se face. Chiar şi la 47 de ani. „Va fi o luptă reală, nu un meci demonstrativ”, le-a spus De La Hoya celor de la ESPN.

Vestea îi va bucura pe fani. De La Hoya a fost boxerul care a adus sume ameţitoare boxului. Meciurile sale au generat peste 700 de milioane de dolari. Doar Mayweather şi Pacquiao l-au depăşit. Acum, e gata de un nou episod în carieră.

Oscar De La Hoya: De fiecare dată când mă trezesc, mă gândesc să revin în ring. În fiecare zi pentru că este pasiunea mea, iubirea mea. Mă gândesc la asta. Mă voi antrena puţin şi vom vedea ce se va întâmpla.