Prima pagină » Economic » Doar un român din 100 îşi alege singur fondul de pensii Pilon II. Rata de repartizare aleatorie este cea mai mare din ultimii 12 ani

Doar un român din 100 îşi alege singur fondul de pensii Pilon II. Rata de repartizare aleatorie este cea mai mare din ultimii 12 ani

Doar un român din 100 îşi alege singur fondul de pensii Pilon II. Rata de repartizare aleatorie este cea mai mare din ultimii 12 ani
Laura Albu
24 aug. 2020, 14:09, Economic

Doar un român din 100 a semnat personal documentul de aderare pentru pensia privată Pilon II în primele trei luni din 2020, adică o rată de repartizare  aleatorie record de 99%, ceea ce arată pe de-o parte că tinerii au alte preocupări decât economiile private pentru bătrâneţe, iar pe de altă parte că eforturile administratorilor de pensii şi ale ASF sunt insuficiente, scrie Ziarul Financiar.

Cele mai recente date ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) arată că din cele 64.180 de persoane nou intrate în sistemul de pensii private în primele trei luni din 2020, 63.640 au fost repartizate aleatoriu la unul dintre cele şapte fonduri Pilon II, iar doar 540 de români s-au prezentat personal la o unitate a unui administrator de pensii pentru a semna aderarea.

Rata de repartizare aleatorie de 99,2% din primul trimestrul al anului este cea mai ridicată din istoria de circa 12 ani a fondurilor de pensii private din România.

Românii devin din ce în ce mai dezinteresaţi de ce se întâmplă cu cele 3,75% din venitul lunar pe care le virează în fiecare lună către un administrator de pensii private, iar la acest aspect contribuie probabil şi faptul că aderările se pot face doar prin prezenţă fizică, neexistând opţiunea de înscriere online, sarcină care cade în atribuţiile ASF şi ale administratorilor de pensii.