Prima pagină » Știri externe » Se împlinesc 39 de ani de la primul zbor spre inelele lui Saturn

Se împlinesc 39 de ani de la primul zbor spre inelele lui Saturn

Se împlinesc 39 de ani de la primul zbor spre inelele lui Saturn

Cu toată agitaţia din jurul SpaceX, poţi să uiţi uşor că explorarea spaţiului a început acum mai bine de 50 de ani.

Şi cum Elon Musk abia a ajuns pe orbită, poate ţi se pare greu de crezut că în 1977, NASA lansa zboruri spre planetele îndepărtate.

Sonda Viking 2 a fost trimisă spre Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, iar pe 26 august 1981 ajungea la cea mai mică distanţă de Saturn, de unde a trimis imagini despre planetă, dar mai ales despre enigmaticele sale inele. De altfel, inelele lui Jupiter şi Saturn au stârnit imaginaţia astronomilor. Iar Viking 2 avea misiunea să lămureasca misterul trimţând imagini de înaltă rezoluţie spre Pământ.

Voyager 2 şi-a continuat zborul şi a părăsit sistemul solar, dar încă trimite date din spaţiul interstelar către Pământ.

Şeful echipei de analiză a imaginilor de la acea vreme Dr. Bradford Smith, îţi spune ce au aflat despre inelele lui Saturn.

„Multe din inelele pe care le-am crezut singulare în fotografiile sondei Voyager 1 se dovedeşte că sunt multiple, în unele cazuri sunt 30 de inele unde credeam că e unul singur. Aşa că nu vorbim de o mie de inele, ci de mii de inele”, a declarat Dr. Bradford Smith, de la NASA.