Prima pagină » Știri externe » Donald Trump: În China au murit mai mulţi din cauza COVID-19, dar guvernul de la Beijing nu vrea să recunoască

Donald Trump: În China au murit mai mulţi din cauza COVID-19, dar guvernul de la Beijing nu vrea să recunoască

Donald Trump: În China au murit mai mulţi din cauza COVID-19, dar guvernul de la Beijing nu vrea să recunoască

Preşedintele Donald Trump susţine că numărul deceselor cauzate de COVID-19 în China este mult mai mare decât declară guvernul de la Beijing. Trump, însă, nu indică spre o sursă când lansează astfel de afirmaţii.

”China a pierdut zeci de mii de oameni în lupta cu virusul. Au fost mai multe decese decât a înregistrat orice altă ţară, doar că nu au făcut publice cifrele adevărate”, a afirmat Trump într-un interviu pentru Fox News. În China s-au raportat 4.724 de morţi, în timp ce în America virusul a omorât 184.644 de persoane, până în prezent. SUA este ţara care înregistrează cele mai multe decese.

Anthony Fauci, expert în boli infecţioase, l-a corectat pe Trump: ”Avem înregistrate 180.000 de decese din cauza coronavirusului. Să nu ne lăsăm păcăliţi.”

Trump spune că numai pentru 6% din decesele înregistrate în SUA cauza morţii a fost coronavirus. Însă, de fapt, aceasta este o interpretare eronată a statisticilor, care spun că numai în 6% din cazuri pacienţii nu au prezentat şi comorbidităţi precum obezitate, diabet şi boli cardiace. Principalul motiv al morţii rămâne, totuşi, COVID-19.