Acest nou roman din seria Jack Reacher publicat de Editura Trei a mai apărut în româneşte acum vreo 13 ani, la o altă mare editură bucureşteană. De data aceasta apare la editura care a mai tipărit cel puţin alte douăsprece titluri de Lee Child, aşa că merită să aveţi seria întreagă, iar dacă cumva l-aţi citit deja, merită să-l reluaţi. Este unul dintre cele mai tensionate romane cu acest erou în prim plan. Cum spunea Booklist: „Captivant! Suspansul e aproape insuportabil.”
Scriu editorii: „Reacher este abordat de o agentă a Serviciilor Secrete cu o propunere extrem de neobişnuită: să-l asasineze pe vicepreşedintele Statelor Unite. Agenta este noua şefă a dispozitivului de protecţie a vicepreşedintelui şi vrea ca Reacher să încerce să treacă de echipa ei, ca să testeze eficacitatea acesteia împotriva unui atac autentic.
Reacher are toate abilităţile necesare şi, în plus, e complet anonim. Ce nu-i spune agenta este că o echipă de asasini extrem de bine pregătiţi deja plănuieşte să-l lichideze pe vicepreşedinte. Sunt nişte ucigaşi cu sânge rece, care nu dau greş niciodată. Şi au făcut un plan minuţios, dar n-au luat în calcul un element esenţial: prezenţa lui Reacher.
Cine va ajunge primul la vicepreşedinte?”
De fapt, toată angajarea lui Jack Reacher e un fel de audit, să constate dacă există fisuri în sistemul de apărare a vicepreşedintelui ales. Acţiunea propriu-zisă începe după ce Reacher constată fisurile bănuite, vicepreşedintele chiar este în pericol, iar fostul poliţist militar îi caută pe cei doi posibili viitori asasini. Unul dintre cele mai abil conduse romane ale lui Lee Child.
„Dacă n-ai citit încă niciun un roman cu Jack Reacher şi vrei o lectură palpitantă, alege Să nu greşeşti.” – Rocky Mountain News
Lee Child – Să nu greşeşti. Editura Trei. 540 pag.