Prima pagină » Știri externe » Harmony este pariul Huawei pentru înlocuirea sistemul de operare Android de la Google

Harmony este pariul Huawei pentru înlocuirea sistemul de operare Android de la Google

Harmony este pariul Huawei pentru înlocuirea sistemul de operare Android de la Google

Richard Yu a făcut comentariile la conferinţa anuală a dezvoltatorilor din oraşul Dongguan din sudul Chinei. El a mai spus că Huawei are o versiune 2.0 a sistemului pe care l-a dezvăluit anul trecut şi că intenţionează să deschidă dezvoltatorilor o versiune beta pentru smartphone-uri în decembrie, relatează Reuters.

Huawei a fost adăugată în mai anul trecut de SUA pe o listă ce a împiedicat Google să ofere asistenţă tehnică pentru noile modele de telefoane care utilizează Android şi Google Mobile Services (GMS).

Acest lucru a dus la o scădere a vânzărilor de smartphone-uri în străinătate, deşi acest lucru a fost compensat ulterior de o creştere a vânzărilor interne. Yu a declarat că compania a livrat anul trecut 240 de milioane de smartphone-uri, ceea ce i-a conferit locul doi pe piaţa, dar a adăugat că lipsa de software a afectat compania în ultimele luni.

În august, SUA au extins restricţiile anterioare menite să împiedice Huawei să obţină semiconductori fără o licenţă specială – inclusiv cipuri realizate de firme străine care au fost dezvoltate sau produse cu software sau tehnologie americană.