Conform Inspectoratului General pentru Imigrări, în contextual noilor modificări legislative prevăzute de Legea 200/10.09.2020 (…) privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial nr.832, sunt exceptaţi de la obţinerea avizului de angajare cetăţenii din Republica Moldova, Ucraina şi Republica Serbia, încadraţi în muncă pe teritoriul României, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maxim 9 luni într-un an calendaristic.
Cetăţenii celor trei state care doresc să lucreze, în condiţiile noilor prevederi, pot solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă fără a fi necesară prezentarea copiei avizului de angajare.
În primul semestru al acestui an, Inspectoratul General pentru Imigrări a primit 1.777 de cereri de eliberare a unor avize de angajare pentru cetăţeni provenind din Moldova, Ucraina şi Serbia, dintre acesta 1.548 fiind avizate favorabil.