Gamerii profesionişti din România s-au unit pentru o campanie înainte de startul şcolilor. Aceştia au dat startul la un maraton de gaming cu un scop precis: să strângă bani pentru copii.
Ovidiu Pătraşcu a fost unul dintre cei implicaţi. Fost campion mondial la FIFA, cel cunoscut pe net cu numele de Ovvy a reuşit să îi încânte pe fani timp de 3 ore.
S-au strâns peste 1.200 de dolari în această perioadă. La fiecare sumă donată de un fan, fundaţia Vodafone a dublat-o.
OVIDIU PĂTRAŞCU – GAMER FIFA: E o iniţiativă a celor de la Bucharest Gaming Week. Ei au mai făcut şi luna trecută, şi pe perioada acelui lockdown. Nu e ceva nou din partea comunităţii de gaming. Bănuţii o să fie folosiţi pentru mijloacele de educaţie online. După cum ştim sunt o mulţime de copii care nu au acces la o tabletă sau un laptop. Strict comunitatea de FIFA a strâns 10.000 de dolari la momentul respectiv (la primul maraton de gaming) pe parcursul a 24 de ore. Acest maraton, de asta i se spune şi maraton pentru că se duce pe mult mai multe ore cu foarte mulţi creatori de conţinut care participă, cu siguranţă sumele strânse vor fi de ordinul zecilor de mii.