Prima pagină » Știrile zilei » VIDEO Două lansări spre orbită au eşuat în aceeaşi zi. Elon Musk: E greu cu rachetele

VIDEO Două lansări spre orbită au eşuat în aceeaşi zi. Elon Musk: E greu cu rachetele

VIDEO Două lansări spre orbită au eşuat în aceeaşi zi. Elon Musk: E greu cu rachetele

Ziua de sâmbătă nu a fost una bună pentru ştiinţă. Două lansări spre orbită au eşuat. Mai întâi a fost cea din Alaska a unui start-up, Astra Space Inc.

Rocket 3.1 a decolat fără probleme, însă la 30 de secunde distanţă a deviat de la curs. Motoarele au fost oprite de la distanţă iar racheta s-a prăbuşit într-o pădure.

La mare distanţă, în deşertul Gobi, racheta Kuaizhou-1A a chinezilor a decolat la rândul ei cu succes.
Trebuia să ducă un satelit de observare pe orbită. La 5 ore distanţă de la decolare a venit confirmarea oficială: misiunea a eşuat.
Elon Musk, fondatorul Space X, a empatizat cu aceştia pe reţelele de socializare.

Elon Musk, fondator Space X: „Îmi pare rău să aud. Sunt sigur că veţi rezolva până la urmă. Noi am avut nevoie de 4 lansări până să ajungem pe orbită. E greu cu rachetele.”