”Suntem în război împotriva terorismului islamist şi trebuie să câştigăm acest război.” Este declaraţia ministrului de Interne al Franţei, Gerald Darmanin, duminică, 27 septembrie, la două zile după atacul cu armă alba din apropierea fostului sediu al săptămânalului satiric Charlie Hebdo, soldat cu doi răniţi, relatează
Le Figaro.
Ministrul a fost în vizită la sinagoga din Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris, pentru sărbătoarea evreiască Yom Kippur.
Gerald Darmanin a precizat că 32 de atacuri au fost „dejucate în Franţa în ultimii trei ani,” ceea ce înseamnă o medie de aproape un atentat pe lună, şi a raportat o „situaţie critică.” Cu toate acestea, „guvernul nu a lăsat garda jos”, a spus ministrul de interne.
”Evreii sunt vizaţi de atacurile islamiste,” a afirmat ministrul, de aceea vor fi sporite măsurile de securitate în sinagoci şi şcoli.
La rândul său, fostul premier Manuel Valls a cerut un „salt” împotriva islamismului pe care îl consideră „duşmanul şi provocarea acestui început de secol”, într-un interviu pentru ”Le Parisien” în ediţia sa de duminică.
Principalul suspect al atacului din faţa fostului sediu al Charlie Hebdo, un pakistanez în vârstă de 18 ani, ”şi-a asumat fapta” sâmbătă, recunoscând că a fost supărat pentru că săptămânalul satiric a publicat din nou caricaturile cu Profetul Mahomed, pentru a marca începerea procesului împotriva militanţilor jihadişti.