Gabriela s-a trezit la primă oră astăzi şi a mers la vot. Chiar dacă era duminică şi era liberă, ea a preferat să voteze şi apoi să meargă la shopping. Cei mai mulţi dintre bucureşteni au preferat să meargă prima data la cumpărături sau să doarmă mai mult, să îşi bea cafeaua pe Calea Victoriei şi abia apoi să se îndrepte spre secţiile de votare.
„Să ne aducă într-un stadiu de normalitate, exact ce am zis şi mai devreme, pentru că suntem în anul 2020 şi tot în jurul nostru arată de parcă am fi cu cel puţin 100 de ani în urmă”, spune Gabriela. „Am şi votat deja şi am ajuns şi la muncă”, povesteşte şi Rareş.
Alţii nu au apucat să treacă pragul secţiilor de votare. „Încă nu am mers, urmează. Cu siguranţă după cafea o să votez, înainte de cafea poate nu iau o decizie înţeleaptă. Pentru piste de biciclişti, pentru un oraş mai curat.” Şi Ioana aşteaptă să-şi bea cafeaua „Cred că după cafea. M-am trezit târziu, de asta.”