Ai aşteptat ani de zile să ai metrou în Drumul Taberei. Te-ai bucurat şi după ce a fost inaugurat cu fast, cu miniştri, ambasadari şi cu preşedinele ţării. Să îţi iei însă umbrelă dacă ai vreun drum pe acolo: în staţia de metrou Eroilor 2, de pe Magistrala 5 de metrou Eroilor-Drumul Taberei, a început astăzi să curgă apă pe peron, din tavan. Degeaba îţi mai spune acum Metorex că metroul a circulat în condiţii normale iar siguranţa călătorilor nu a fost afectată.
“Metrorex informează că astăzi, 01.10.2020, între orele 07:58 – 08:08, în staţia de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat uşoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală. Precizăm că circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii normale, nefiind afectată siguranţa călătorilor. Echipele Metrorex au intervenit operativ pentru remedierea situaţiei, zona respectivă fiind izolată”, spun reprezentanţii Metrorex.
SURSA VIDEO Adrian Bărbulescu / Youtube