Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Galda de Jos a fost introdus în carantină de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Decizia se aplică imediat după ce în interiorul instituţiei a apărut un focar de Covid 19. De asemenea, începând de duminică, devine obligatorie purtarea măştii în spaţiile deschise de pe domeniul public, pe o rază de 500 de metri în jurul centrului din Galda de Jos.
Autorităţile au mai decis că pacienţii asimptomatici şi cei care manifestă forme uşoare ale îmbolnăvirii cu SARS CoV 2 vor fi supravegheaţi şi vor beneficia de asistenţa medicală specifică în cadrul Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Galda de Jos. Pacienţii care au forme medii de îmbolnăvire cu SARS COV 2 vor fi transferaţi la Spitalul Municipal Aiud, Secţia Psihiatrie, iar cei care dezvoltă forme grave de îmbolnăvire vor fi duşi la Secţia ATI din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba.
Pentru a-i primi pe noii pacienţi, în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Aiud vor fi duse 30 de paturi şi două unităţie specifice ATI pentru tratarea bolnavilor de COVID 19.