Jocurile video realizate de companii din România vor fi promovate pe ptaforma Steam în timpul unei conferinţe internaţionale. Jocurile româneşti, dar şi alte ţări din Europa de Est, vor fi pe prima pagină a platformei şi vor putea fi cumpărate cu reduceri de până la 80%.
Organizată de Asociaţia Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (Dev.Play) anunţă că evenimentul online se va desfăşura în perioada 1-8 noiembrie. Atunci o selecţie de jocuri video dezvoltate în România şi în ţările vecine va fi promovată pe prima pagină a platformei Steam. Este vorba despre jocuri populare pe Steam sau care urmează să fie lansate. Jocurile româneşti şi est europene vor beneficia de reduceri de până la 80%, anunţă organizatorii evenimentului.
Printre jocurile care urmează să se lanseze în lunile următoare, dar au deja pagini de promovare pe Steam se vor număra Unbound: Worlds Apart (creat de românii de la Alien Pixel), un joc care şi-a construit deja o comunitate numeroasă după o campanie de succes pe platforma de crowdfunding Kickstarter în 2019, cât şi Door Kickers 2: Task Force North (dezvoltat de KillHouse Games), unul dintre cele mai aşteptate jocuri independente din 2020 de către fanii jocurilor de strategie.
Printre jocurile video est-europene deja cunoscute publicului ce vor fi promovate se vor număra titluri precum produsul românesc Move or Die (dezvoltat de Those Awesome Guys), RPG-ul post-apocaliptic Underrail (creat de Stygian Software din Serbia) şi RPG-ul hack and slash Victor Vran (creat de Haemimont Games din Bulgaria).
„Prin promovarea pe prima pagină a Steam în timpul Dev.Play, cele mai importante jocuri video din România şi Europa de Est vor ajunge la milioane de jucători din întreaga lume. Această acţiune reîntăreşte poziţia conferinţei în regiune de promotor al jocurilor video locale”, a declarat Cătălin Butnariu, fondatorul Dev.Play.
Totodată, reprezentanţii Valve, compania care a dezvoltat platforma Steam, se vor alătura conferinţei Dev.Play la o masă rotundă specială pentru a discuta despre cele mai bune practici pentru publicarea jocurilor pe Steam, un subiect foarte de interes pentru dezvoltatorii independenţi interesaţi să-şi publice singuri jocurile pe platformele de jocuri.