Prima pagină » Life-Inedit » Final fericit pentru un gâscan obosit. A fost salvat de pompierii clujeni, de pe acoperişul unei case VIDEO

Final fericit pentru un gâscan obosit. A fost salvat de pompierii clujeni, de pe acoperişul unei case VIDEO

Final fericit pentru un gâscan obosit. A fost salvat de pompierii clujeni, de pe acoperişul unei case VIDEO

Pasărea a fost găsită pe acoperişul unei case din cartierul clujean Grigorescu. Pompierii au recuperat-o şi apoi au dus-o la o clinică veterinară din oraş. După ce au consultat gâscanul, veterinarii au constatat că este sănătos tun şi că nu poate zbura din cauza oboselii

„Un musafir mai aparte a ajuns la Clinica NAC FMV Cluj, recuperat de pompierii de la ISU Cluj de pe acoperişul unei case din cartierul Grigorescu. Gâscanul a fost consultat de colegele noastre medici şi nu prezenta probleme, fiind probabil obosit după un drum lung şi urmează a fi redat mediului său natural după ce-şi va reveni complet”, au scris, pe Facebook, reprezentanţii clinicii veterinare.

Pasărea este o gârliţă mare, o specie de gâscă de talie mare care nu cuibăreşte în România, însă vine de la mari distanţe pentru iernat, între lunile octombrie şi martie.