Am să-ţi arăt acum
fotografia anului 2020. Este vorba despre un tigru femelă care îmbrăţişează drăgăstos un copac. În imaginea destul de întunecată, poţi vedea cum razele soarelui contribuie la acest moment unic, luminând blana tigroaicei.
„Este o scenă nemaivăzută. Arborii pătrunşi de soarele de iarnă pun în evidenţă arborele antic şi imensul trigru, în timp ce îmbrăţişează trunchiul copacului, lăsându-şi propria amprentă ca mesaj”, a declarat Kidman Cox – preşedintele comisiei
Imaginea a fost surprinsă de fotograful rus Serghei Gorshkov, care a câştigat premiul Wildlife Photographer Of The Year. Câştigătorul a fost anunţat de Kate Middleton la Naţional History Museum din Londra.
Fotograful a folosit o cameră ascunsă, şi a aşteptat aproape un an, pentru a imortaliza acest moment. Imaginea câştigătoare a fost aleasă din 49.000 de alte fotografii.