Medicul Cătălin Cârstoveanu spune că 19 bebeluşi aşteaptă la diferite spitale din ţară să primească îngrijiri sau să fie operaţi la Spitalul Marie Curie din Capitală. Abia anul viitor, cu ajutorul donaţiilor din partea unor firme private, capacitatea secţiei va fi mărită cu încă 20 de paturi. Până atunci, specialistul este pus în situaţii extrem de delicate, în care este nevoit să refuze copii sau să interneze peste capacitate. Are şi o aplicaţie care arată în timp real situaţia din secţie, pentru a fi totul transparent şi corect.
”Aseară, iar au mai fost doi copii care au sunat fără să fie pe listă, pe care i-am refuzat, evident, pentru că avem 7 în plus Am încercat să dezvoltăm lucrurile, să vedem dacă pot exista segmente care să preia aceşti copii, dar nu prea se poate ca altcineva să-i preia. E clar că trebuie înmulţite locurile pentru cei în stare critică,” a explicat dr. Cătălin Cârstoveanu, şeful secţiei de ATI neo natologie a spitalului Marie Curie.
Până atunci, acesta este nevoit să apeleze la soluţii extreme, în speranţa că poate salva mai mulţi copii. Riscul este, însă, unul imens!
”Am încercat, de exemplu, am urcat un pacient cu tahicardie paroxistică supraventiculară, l-am urcat la etajul doi, unde nu putem să-i monitorizăm foarte bine, culmea culmilor, acum a făcut tahicardie paroxistică, deşi de trei zile nu mai făcea, poţi să-l urci, şi, s-a întâmplat astăzi, când nu avem o supermonitorizare, despre asta este vorba!,” a mai spus medicul.
După ce că situaţia este atât de grea pe secţie, nu au venit nici banii de la Ministerul Sănătăţii. După ce jurnaliştii Aleph au publicat, în exclusivitate, că secţia nu mai are fonduri de peste o lună, şefii din Ministerul Sănătăţii susţin că problema e rezolvată. Deocamdată cei 800.000 de lei necesari pentru operaţiile şi îngrijirea bebeluşilor din secţia ATI până la sfârşitul anului sunt pe drum!
”Asta cu contul…L-am verificat azi-dimineaţă, nu au venit încă! Îi aştept! Cu trezoreria cred că durează câteva zile, este posibil să-i vedem luni, oricum astăzi am avut nevoie de oxid nitric, şi alte lucruri complicate. Urgenţa nu aşteaptă, cazul vine exact când nu te aştepţi, ştii? Am remarcat că uneori se întâmplă atât de rău, parcă cineva diabolic aranjează lucrurile atât de rău, ca să se întâmple rău, ştii?,” a precizat medicul