Lotus a prezentat Evija (Evaia), unul dintre cele mai aşteptate modele electrice ale lumii moderne. Şi aşteptarea a meritat.
E un monstru din fibră de carbon, care are sub capotă 2.000 de cai putere. Face suta de kilometri sub 3 secunde, dar aici mai are de lucru până ajunge la performanţele Tesla sau Lucid. Are o viteză maximă de 320 de kilometri pe oră şi o autonomie de 400 de kilometri.
Ascultă cum sună şi uite ce spune Ducele de Richmond care a avut norocul să fie invitat în cabină.
Charles Henry Gordon-Lennox, Duce de Richmond: „E absolut incredibil. Puterea şi viteza, n-am mai trăit aşa ceva, a fost excepţional. Să fiu a doua persoană care urcă în Evija a fost extraordinar, e o mare onoare şi sunt norocos că am putut face asta.”
Evija are motoare individuale pe fiecare roată, iar bateria se poate încărca până la 80% în doar 12 minute. Lotus va fabrica doar 130 de exemplare, iar preţul este pe măsura unui hypercar electric, de la 2.15 milioane de dolari.