Papa Francisc acceptă parteneriatul civil pentru cuplurile de acelaşi sex. Nu Biserica Catolică, ci Francisc, The Pal. Nici un preot catolic nu va fi obligat să oficieze Cununia sau Euharistia persoanelor lgbtq. Exclus. Biserica rămâne irefutabil, ca să zic aşa, fidelă familiei, ca uniune exclusiv între bărbat şi femeie. Scrie la carte (Facerea 1:27)
Pe scurt: „Persoanele gay sunt copiii Domnului”. Nu-i poate căsători, dar îi poate iubi. Simplu. „Nimeni nu trebuie să fie alungat sau să sufere din această cauză.”
Dincolo de ceea numesc popii şi credincioşii conservatori drept “smintire” sau „schizmă fără precedent” sau „lovitură de moarte dată sacramentului căsătoriei” sau “încredinţarea Vaticanului globaliştilor”, soluţia Papei Francisc este simplă şi are un singur numitor comun: Iubirea. Cum altfel!? Dacă cei doi din familia tradiţională au dreptul la măreţia iubirii consfinţită în faţa altarului, nu văd unde greşeşte Papa când le dă dreptul tuturor la treaba asta notarială.
Cu-atât mai mult când “compromisul” nu face decât „să împace” administrativ cuplurile gay care au nevoie de acest parteneriat civil pentru a fi aduse la o egalitate lesnicioasă în problemele şi în relaţiile juridice – aparţinători în cazul bolilor incurabile, moşteniri, procese.
Bunăoară, ăştia care vestiţi Apocalipsa, că „Papa e Diavolul”, că nu-i treaba Papei parteneriatul civil, chiar dacă ea, Apocalipsa, vine, tot nu-i căsătoreşte Biserica pe cei de acelaşi sex, iar voi tot habotnici care faceţi rău „din interior” Creştinătăţii sunteţi.
Pentru că treaba Papei este Pacea şi Iubirea pe Pământ, ca reprezentant al lui Dzeu pe aici, pe jos. Deci, Papa bun. Încurcăturile dogmei nu mă interesează. Cum nu mă interesează tot ce poate provoca război sau sfâşiere pe Pământ.
Vorba Părintelui Steinhardt :” Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi”.
Sau vorba lui Eminescu: „Aproape de două mii de ani ni se predică să ne iubim, noi ne sfâşiem”.
Amin!