Prima pagină » Politic » Şi-a angajat ginerele la primărie, iar acum e în atenţia procurorilor. Sesizarea ANI vizează primarul unei comune din Bistriţa-Năsăud

Şi-a angajat ginerele la primărie, iar acum e în atenţia procurorilor. Sesizarea ANI vizează primarul unei comune din Bistriţa-Năsăud

Şi-a angajat ginerele la primărie, iar acum e în atenţia procurorilor. Sesizarea ANI vizează primarul unei comune din Bistriţa-Năsăud

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, cu privire la posibila încălcare de către Costin Dumitru, primar al Comunei Negrileşti, Judeţul Bistriţa-Năsăud, a dispoziţiilor art. 301 din Codul Penal. În perioada exercitării mandatului de primar a semnat la data de 24 iulie 2017 anunţul privind organizarea concursului pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Negrileşti, şi adresa prin care Primăria a transmis Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici anunţul privind organizarea acestui concurs. A emis la data de 29 august 2017 Dispoziţia privind încadrarea ginerelui său (afin de gradul I), într-o funcţie contractuală de execuţie, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Negrileşti. Având în vedere cele de mai sus, rezultă indicii privind săvârşirea infracţiunii de „conflict de interese penal”, respectiv „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”, prevăzute de art. 301, alin. (1) din Codul penal”, transmite Agenţia Naţională de Integritate.

ANI a constatat şi starea de incompatibilitate sau conflictul de interese administrativ în cazul a patru aleşi locali.

Astfel, Vlad Mihăiţă, primarul comunei Cuca din Galaţi, şi promovat în grad profesional superior soţia ca inspector în cadrul aparatului de specialitate al Primarului, Florin Diaconu, consilier local al oraşului Buhuşi, Judeţul Bacău, a exercitat simultan şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă (director de cancelarie) în cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Bacău, realizând în această perioadă venituri în sumă totală de 31.821 lei, iar Ionela Ungheanu Mateescu, consilier local al comunei Ţiţeşti, judeţul Argeş, deplasarea ansamblului cultural al comunei la un eveniment desfăşurat în străinătate şi a votat inclusiv participarea sa la acel eveniment.

Totodată, Gheorghe Şucu, consilier locale în comuna Mioarele, Argeş, a votat o hotărâre pentru stabilirea cuantumului taxelor speciale aferente terenurilor aflate în administrarea Consiliului Local, deşi unul dintre acestea era al soţiei sale şi nu a anunţat interesul personal de natură patrimonială avut în problemele supuse dezbaterii la începutul şedinţelor de consiliu.