Prima pagină » Știri externe » Supăraţi pe marile reţele sociale suporterii lui Trump s-au mutat pe Parler

Supăraţi pe marile reţele sociale suporterii lui Trump s-au mutat pe Parler

Supăraţi pe marile reţele sociale suporterii lui Trump s-au mutat pe Parler

Nu doar Donald Trump este foarte supărat după alegerile din State, ci şi suporterii lui. Aceştia s-au mutat de pe Twitter şi Facebook pe o nouă aplicaţie.

Lansată încă din 2018, Parler este o reţea de socializare asemănătoare cu Twitter. Cu o diferenţă majoră. „Toată lumea are libertate de exprimare” se laudă creatorii. Acest lucru a făcut ca milioane de utilizatori să o descarce după alegerile din Statele Unite.
 
Supăraţi că Twitter l-a cenzurat în mai multe rânduri pe Donald Trump, suporterii acestuia s-au mutat în bloc pe noua aplicaţie. Acolo este deja senatorul Ted Cruz care are 2.6 milioane de fani. Iar prezentatorii Fox News au şi ei 2 milioane de fani. Suporterii lui Donald Trump îl aşteaptă şi pe acesta pe noua aplicaţie, momentan nu are cont.
 
Colegul Sebastian Ujică a instalat aplicaţia şi a tras câteva concluzii.
 
SEBASTIAN UJICĂ – corespondent aleph: Dacă eşti supărat că Donald Trump a pierdut alegerile şi, mai mult, crezi că Twitter sau Facebook l-au cenzurat pe Preşedintele american, află că există o aplicaţie pentru cei care gândesc ca tine. Se numeşte Parler şi aşa arată. Acum, hai să-ţi arăt şi cum funcţionează. Aşa cum vedeţi, este o copie pentru Twitter. Îţi faci cont în câteva minute şi apoi imediat de poţi loga. Şi găseşti opinii diferite. Practic este o comunitate a celor care l-au votat pe Donald Trump.