Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a pledat, joi, pentru investiţii suplimentare în domeniul securităţii, argumentând că este necesară consolidarea apărării Uniunii Europene şi înnoirea relaţiilor cu Statele Unite.
Sunt necesare investiţii militare, „deoarece nu putem promova logica de cooperare la nivel internaţional şi nu putem obţine de pe o poziţie slabă o ordine internaţională puternică şi corectă”, a declarat Frank-Walter Steinmeier, conform ediţiei în limba germană a agenţiei Reuters.
„Vom avea costuri mai mari, dar este vorba de politica de securitate şi apărare”, a precizat Frank-Walter Steinmeier, într-un discurs cu ocazia Zilei Armatei germane.
Frank-Walter Steinmeier subliniază că victoria lui Joseph Biden în SUA oferă „speranţe îndreptăţite” pentru înnoirea alianţei cu Washingtonul, dar notează că, pentru Statele Unite, Europa nu mai joacă un rol central. În acest context, Frank-Walter Steinmeier pledează pentru consolidarea apărării Uniunii Europene, astfel încât Europa să fie un pilon al Alianţei Nord-Atlantice. „Noi, germanii, trebuie să înţelegem că o Europă puternică necesită investiţii în alianţa transatlantică”, a argumentat preşedintele Germaniei, subliniind că Uniunea Europeană nu poate garanta singură apărarea tuturor statelor membre.
La rândul său, Heiko Maas, ministrul german de Externe, a declarat că Uniunea Europeană trebuie să continue eforturile pentru dezvoltarea suveranităţii, chiar dacă Joseph Biden, un adept al multilateralismului, a câştigat scrutinul prezidenţial în Statele Unite. Vestea bună este că Joseph Biden este un multilateralist convins, care va încerca să rezolve problemele internaţionale prin cooperare, a explicat Heiko Maas. „Suntem din nou o echipă”, a subliniat ministrul german de Externe.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a discutat prin telefon, marţi seară, cu preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, iar cei doi lideri au convenit asupra importanţei parteneriatului transatlantic. „Cancelarul german a exprimat dorinţa cooperării strânse şi de încredere cu viitoarea Administraţie a SUA. Angela Merkel şi preşedintele-ales al SUA au fost de acord că, în contextul numeroaselor provocări globale, cooperarea transatlantică are o mare importanţă”, a transmis Biroul cancelarului Germaniei.