Prima pagină » Life-Entertaiment » Brand-urile se pregătesc de Sărbători. Cum a influenţat pandemia comunicarea de brand

Brand-urile se pregătesc de Sărbători. Cum a influenţat pandemia comunicarea de brand

Brand-urile se pregătesc de Sărbători. Cum a influenţat pandemia comunicarea de brand

Când te gândeşti la Sărbători, îţi vine în minte familia, bucuria de a fi alături de cei dragi. Marile case de modă au dat startul unor astfel de campanii de sărbători pentru a crea o comunicare mai eficientă şi relevantă. În unele, apar vedete precum Jennifer Lopez şi Michael B. Jordan.  

Coach este unul dintre ele iar în cea mai recentă campanie de Sărbători intitulată: „Holiday is where you find it”, cei doi protagonişti Jennifer Lopez şi Michael B. Jordan pozează fiecare alături de familia sa.

Un alt brand de renume Salvatore Ferragomo a ţinut să nu se îndepărteze prea mult de zona fashion în care modelele surprind decorul perfect de sărbători , simplist şi jucându-se cu beteala colorată. Haina rămâne personajul central al poveştii îmbinându-se astfel bucuria de ne îmbrăca cu diverse piese festive, unde elganţa şi strălucirea sunt de nelipsit.

Prada a numit campania de sărbători pentru 2020: „A Stranger Calls”. Totul pleacă de la o poveste originală scrisă de către Candice Carty-Williams în care obiectele devin mult mai importante decât personajele în sine.

Gucci, se întoarce în timp şi aduce în faţa noastră o campanie potrivită petrecerilor anilor 1990. Petrecerile ţinute la birou. Totul are loc într-un cadru retro, pe vremea când computerele ocupau jumătate din birou, locul de muncă devenind astfel un amestec între ringul de dans, club de noapte şi bar.