Prima pagină » Social » Carantină în Dobroieşti, începând de sâmbătă seara. Şi Ludovic Orban deţine aici o proprietate

Carantină în Dobroieşti, începând de sâmbătă seara. Şi Ludovic Orban deţine aici o proprietate

Virginia Usiku
21 nov. 2020, 18:29, Social

În urmă cu câteva zile, DSP Ilfov a solicitat în mod oficial carantinarea anumitor localităţi dintre cele mai afectate de creşterea numărului de persoane infectate cu Covid-19. Vestea că oraşul va fi închis timp de 14 zile nu i-a speriat pe localnici de niciun fel. Mai mult, au dat dovadă şi de această dată de cooperare şi înţelegere.

„Ori faci o carantinare totală şi cu testare masivă, ori ne batem joc”, este de părere un localnic.

„Probabil că nu mai poţi să mergi să faci petreceri, sau ce face lumea. Te duci la serviciu normal. Căci am mai fost două luni de zile. Ştim ce înseamnă! Acum este pentru două săptămâni. Să sperăm că va fi mai bine sau să fim sănătoşi”, spune un altul.

„Sunt pensionar. Pentru mine nu este o problemă, dar e pentru băieţii tineri, oamenii tari care se duc la muncă. Normal, trebuie să aibă liber. Chiar dacă este carantină”, consideră altcineva.