Prima pagină » Cultură-Media » „The Queen’s Gambit” doboară recorduri. Cel mai urmărit serial Netflix al momentului aduce lumea şahului în casele oamenilor

„The Queen’s Gambit” doboară recorduri. Cel mai urmărit serial Netflix al momentului aduce lumea şahului în casele oamenilor

„The Queen’s Gambit” doboară recorduri. Cel mai urmărit serial Netflix al momentului aduce lumea şahului în casele oamenilor

Netflix se poate mândri cu producţia originală care i-a adus pe oamenii din toate colţurile lumii în universul lui Beth Harmon. Serviciul de streaming a anunţat câte persoane s-au uitat, fie şi pentru 2 minute, la serialul „The Queen’s Gambit”. Şi numerele nu sunt deloc mici: serialul a rulat în 62 de milioane de locuinţe în primele 28 de zile de la lansare. Astfel, acesta devine cea mai urmărită serie limiată Netflix. 

Competiţia nu e deloc neglijabilă. „The Queen’s Gambit” a întrecut alte serii limitate, precum emisiunea „Godless”. A lăsat în urmă până şi succesul răsunător al primului sezon „The Witcher”, care a fost vizionat în total de 76 de milioane de ori. Documentarul „Tiger King” a ajuns în primele patru săptămâni de la lansare în 64 de milioane de locuinţe.

Cifrele sunt destul de impresionante pentru o serie care, la prima vedere, nu pare atât de comercială. S-ar fi putut crede că lumea şahului competitiv nu este la îndemâna oricui. Totuşi, impactul a fost considerabil. Şi nu doar pe Netflix. Romanul lui Walter Tevis, care stă la baza serialului, a fost declarat în scurt timp bestseller New York Times, în timp ce vânzările de seturi de şah au crescut dramatic.