MApN marchează evenimentul miercuri, prin iluminarea sediului central din Bucureşti, începând cu ora 20.00, în culoarea portocaliu – culoare dedicată luptei împotriva violenţei asupra femeilor.
Instituţia a precizat că susţine astfel eforturile de conştientizare asupra problemei violenţei împotriva femeilor şi sprijină derularea în România, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse Între Femei şi Bărbaţi (ANES), a Campaniei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor.
25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor a fost stabilită de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 2000, prin Rezoluţia nr. A/RES/54/134, şi reprezintă un instrument juridic prin care guvernele, agenţiile Naţiunilor Unite, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale sunt invitate să organizeze evenimente, în această zi, pentru a atrage atenţia publicului asupra problemei violenţei împotriva femeilor.
Alăturându-se acestui demers, în acest an, România, prin ANES, va organiza o serie de evenimente dedicate Campaniei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor care marchează seria a 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor şi care se derulează, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie (Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor) – 10 decembrie (Ziua Internaţională a Drepturilor Omului (adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului).