Presa din Argentina a anunţat că fostul campion mondial Diego Armando Maradon a încetat din viaţă.
Maradona a făcut un stop cardiorespirator, miercuri dimineaţă, în casa sa din Tigre, unde se stabilise după operaţia la cap suferită pe 3 noiembrie, când i s-a îndepărtat un cheag de sânge de pe creier.
În imagini apăreau ambulanţe în faţa casei lui Maradona pentru a fi stabilizat înainte de a fi dus la o clinică specializată.
Pe 30 octombrie, Maradona împlinise 60 de ani.
Diego Maradona şi-a început cariera în 1976, la Argentinos Juniors, unde a jucat 167 de meciuri, marcând 116 goluri. În 1981, el a ajuns la Boca Juniors, pentru ca în sezonul următor să facă pasul în Europa, la Barcelona.
Argentinianul a mai trecut pe la Napoli, Sevilla, Newell’s Old Boys şi Boca Juniors, unde şi-a încheiat cariera, în 1997.
Pentru naţionala Argentinei, el a jucat 91 de meciuri, reuşind 34 de goluri, inclusiv celebrul gol intitulat „Mâna lui Dumnezeu”, la CM 1986, din Mexic, înscris în poarta Angliei.
Ştire în curs de actualizare.