„Turcia ştie ce trebuie să facă”, a declarat ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian la o audiere parlamentară săptămâna aceasta.
„Confruntarea sau colaborarea, depinde de ei”, a adăugat ministrul.
Ministerul turc de externe a criticat UE pentru că a discutat despre sancţiuni, spunând că o astfel de dezbatere nu a fost de ajutor.
Nicio sancţiune detaliată nu a fost elaborată de Franţa, dar diplomaţii spun că orice măsurile ar urma să se axeze pe economia Turciei: probabil în domeniul transportului maritim, bancar şi energetic.
De asemenea, este în joc un plan de extindere a preferinţelor comerciale ale Turciei cu UE, partenerul său comercial de top, şi statutul său oficial de candidat la aderare la UE, despre care Austria spune că ar trebui să înceteze.
„Cu toate acestea, Turcia este un partener cheie în multe domenii, deci nu există un consens în cadrul Consiliului UE. Este încă prea devreme ”, a spus un alt diplomat al UE pentru agenţia Reuters.
Turcia, membră a NATO, a alunecat către autoritarism, subminând priorităţile UE în Siria şi Libia, dar rămâne un partener situat strategic pe care UE nu îl poate ignora.
Sprijinul pentru orice sancţiuni revine Germaniei, care deţine preşedinţia rotativă a UE. Un nou conflict deiplomatic între Germania şi Turcia cu privire la interceptarea unei nave turceşti în Marea Mediterană în această săptămână a agravat relaţiile deja deteriorate între UE-Turcia.