Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Una vorbim, alta fumăm…

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Una vorbim, alta fumăm…

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Una vorbim, alta fumăm...

Una vorbim şi alta fumăm… e o replică a lui Tudor Arghezi, pe care ar fi adresat-o după unii, unui preot, iar după alţii, chiar lui Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor la vremea aia.

E cât se poate de cunoscut că Arghezi nu avea nici o greaţă în a se exprima mai plastic şi foarte direct, pe subiecte delicate.

Preotului i-ar fi reproşat în acest mod, faptul că după slujba de Bobotează şi-ar fi aprins o ţigară.

Pe Zaharia Stancu l-ar fi ironizat pentru că la fel, după o şedinţă de înfierare a obiceiurilor burgheze ale unora, el însuşi şi-ar fi aprins o ţigară „burgheză”, arhicunoscută, Kent.

Mi-a venit în minte vorba lui Arghezi ieri, cu ocazia Zilei internaţionale a Drepturilor Omului.

Două instituţii din România, Preşedintele Republicii şi Consiliul Superior al Magistraturii, prin Secţia de Judecători, au marcat această zi.

Ambele printr-o declaraţie publică.

Ambele dezamăgitoare.

Ca cetăţean, din categoria celor simpli, m-a lăsat mut faptul că nici una dintre cele două entităţi atât de importante, de fapt, nu ne-au băgat în seamă.

Ne-au ignorat de-a dreptul, deşi era vorba numai, dar numai, de noi, cetăţenii şi drepturile noastre.

De ce spun asta ?

Păi, pentru că din 16 Martie anul ăsta, la două zile după declararea stării de urgenţă, Guvernul „meu” a notificat Consiliul Europei că România a suspendat Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

Deci, în declaraţia Preşedintelui ni se spunea cât de preocupat este Excelenţa Sa de acest domeniu şi de necesitatea întăririi pe toate căile, a respectării drepturilor omului.

Minunat !

Dar, în fapt şi în drept, România a suspendat convenţia aia.

Nici o vorbă despre asta.

Nici din partea Preşedintelui, nici din partea judecătorilor.

Oare, de ce ?

Nu merităm atenţia nici a unuia, nici a celorlalţi ?

Păi, oameni buni, despre noi ar trebui să fie vorba ! Numai de noi !

Despre drepturile noastre de-acum ar fi trebuit să ne vorbească, nu despre teoria juridică şi filozofică, socială şi morală, aşa, în general, a drepturilor omului.

Ce vor face în viitor, să ne spună după ce ne lămuresc cu trecutul.

Şi mai clar, de ce au suspendat Convenţia ?

Fraze sforăitoare, solemnităţi sterpe, limbaj plat, o înşiruire de cuvinte golite de conţinut şi sens, false până la urmă, în prezenţa unei realităţi asurzitoare, bă nene, ne-aţi suspendat drepturile !

Alături de noi în cest demers ruşinos, au mai fost patru ţări, Armenia, Moldova şi Estonia.

Pardon ?

Păi, aici n-am mai putut să-i urmăm pe ăia mai mari din UE ?!

Nope…

Reflexele noastre democratice, abia răsărite, sunt sufocate cu metodă de inşi terni, cu ifose stupide de iluminaţi ai naţiei neştiutoare, de providenţiali închipuiţi, adulaţi tâmp, de lipitorile tradiţionale.

Mai acum câţiva ani, o doamnă cărătoare de mapă pe la Bruxelles dar ajunsă, culmea, ministru al justiţiei în România, zicea că drepturile omului sunt un lux.

Şi pentru că luxul nu e pentru noi, ni l-au luat.

Până când, nu se ştie.

Sunt sigur însă, la un moment dat, vom afla.

Depinde cum…