Liderii AUR au vorbit la AlephNews despre posibilitatea organizării alegerilor anticipate, prezidenţiale sau parlamentare: „Să nu aşteptăm până în 2024, pentru că naţiunea română are nevoie de conducători acum”.
„S-ar putea să avem şi alegeri anticipate, prezidenţiale sau parlamentare. Noi dacă nu votăm niciun guvern şi cerem suspendarea lui Klaus Iohannis să nu aşteptăm până-n 2024, pentru că naţiunea română are nevoie de conducători acum, nu în 2024”, spune George Simion, vineri, la emisiunea Marius Tucă Show.
La rândul său, celălalt copreşedinte al AUR, Claudiu Târziu, a venit cu explicaţii.
„Vedem cu toţii că alcătuirea Parlamentului e foarte diversă şi se pot foarma majorităţi foarte greu şi foarte fragil. E foarte probabil să se declanşeze anticipate dacă lucrurile vor ajunge într-o tensiune mai mare în Parlament. E normal să se întâmple asta”, menţionează Târziu.