Să îţi prepari acasă o cafea de specialitate şi să aibă acelaşi gust ca cea făcută de specialişti, este o mare provocare. La Cluj însă, într-o prăjitorie mică, dar foarte apreciată de iubitorii de cafea, producătorii lucrează să îţi ofere posibilitatea să te bucuri oricând de gustul unei cafele aromate, prăjite ca la carte.
Pentru prima dată, cafeaua preparată în România ajunge direct în capsule biodegradabile. O singură capsulă conţine peste 6 grame de cafea şi are un timp de infuzie de 12-14 secunde. Aparatul adus din străinătate care produce capsulele macină doza de cafea necesară pentru a crea fiecare capsulă pe loc, chiar înainte de a fi sigilată, iar astfel nicio aromă nu se pierde.
Marius Nică este specialist în prepararea cafelei şi spune că de două săptămâni de când au început să producă capsulele cu cafea, au comenzi din toată ţara şi abia fac faţă.
„Acesta este un prăjitor de cafea. Ea se prăjeşte în interiorul tamburului şi se răceşte instant în tava de răcire. Secretul este prospeţimea cafelei şi gradul de prăjire să nu fie foarte intens, să fie o prăjire mediu-light.”
„Noi asta vrem să facem. Să folosim cafeaua noastră care e proaspăt prăjita cu boabe de specialitate, pusă într-o capsulă, să fie la îndemâna oricărui consumator şi iubitor de cafea. Este doar cafea în interior, este presată şi imediat încapsulată, fără niciun alt gaz. Cafeaua oricum elimină ea dioxid de carbon. Asta e un mare avantaj al capsulelor noastre, mi-am dat seama după ce am început să le producem. Este practic că noi oferim o constanţă. Aparatele astea sunt foarte uşor de programat, de aceea am făcut un video tutorial în care îţi arătăm cum poţi să îţi reglezi aparatul să îţi dea exact cafeaua pe care noi ne-o dorim să o aibă fiecare oaspete de-al nostru. Cu espresoarele normale, clasice e foarte greu“, adaugă Marius Nică.