Prima pagină » Social » Imaginea României la intrarea în ţară. Ilie Bolojan vrea să scape de bălăriile de pe marginea drumurilor: Să arate ca în Polonia sau Ungaria

Imaginea României la intrarea în ţară. Ilie Bolojan vrea să scape de bălăriile de pe marginea drumurilor: Să arate ca în Polonia sau Ungaria

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, vrea să scape de bălăriile de pe marginea drumurilor din judeţ. El a făcut un program astfel încât până la finalul anului şanţurile să fie tunse şi curăţate. Toate porţiunile de drum vor fi îngrijite de Consiliul Judeţean, primării şi CNAIR.
Imaginea României la intrarea în ţară. Ilie Bolojan vrea să scape de bălăriile de pe marginea drumurilor: Să arate ca în Polonia sau Ungaria
Petru Mazilu
14 ian. 2021, 13:26, Social

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că se va face curăţenie pe marginea tuturor drumurilor din judeţ. Problema va fi rezolvată până anul viitor, a promis Bolojan.

„Un lucru care te surprinde neplăcut când intri în România dinspre vestul Europei, traversând cu maşina judeţul Bihor, sunt marginile neîntreţinute ale multora dintre drumuri: şanţuri necosite, lăstăriş şi arbuşti crescuţi pe multe porţiuni, din loc în loc parcele de terenuri necultivate. O situaţie ce pare de neorânduială, în unele zone. Această stare de lucruri afectează curăţenia judeţului, turismul şi dezvoltarea economică. De aceea, am decis să luăm măsuri pentru ca, până anul viitor, toate şanţurile şi acostamentele drumurilor asfaltate să fie îngrijite, ca în toate ţările europene”, a anunţat Ilie Bolojan pe Facebook.

Curăţenia se va face în funcţie de programul stabilit de autorităţile judeţene.

„De trei ori pe an (la sfârşitul lunilor mai, iulie şi septembrie), toate şanţurile trebuie tunse. Nu vor mai fi astfel pline de bălării. În interiorul localităţilor curăţarea şanţurilor o vor face primăriile. În afara acestora, administratorul drumului: Consiliul Judeţean Bihor pentru cele judeţene şi Compania naţională de autostrăzi şi drumuri naţionale, pentru cele naţionale. Până la sfârşitul acestei luni vom stabili cu toate primăriile cine şi de ce porţiune de drum răspunde. Nu vom mai avea zone de care nu răspunde nimeni, cum am avut până acum. Ne dorim ca anul viitor drumurile din Bihor să arate ca cele din Polonia sau Ungaria”, a precizat Bolojan.