Bucureştenii care locuiesc în sudul Capitalei, au motive de bucurie, deoarece vor avea o nouă staţie de metrou. Aceasta se va numi Tudor Arghezi şi va fi construită în prelungirea magistralei Pipera Berceni.
Lucrările au început deja, bineînţeles, cu restricţii. Două din cele patru benzi ale şoselei Berceni vor fi închise.
Linia de metrou se va întinde pe o distanţă de 1,6 km, iar valoarea investiţiei se ridică la 157 de milioane de lei. Primăria dă garanţii că va fi gata în doi ani. Mai mult, proiectul vine şi cu o parcare de tip park and ride de 600 de locuri.
„A avea metrou până în comuna Berceni nu este un lucru imposibil. Este un lucru care se poate. În curând vom discuta despre zona metropolitană”, a spus Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.
Nici vremea rece nu reprezintă un impediment, susţine Andrei Stanciu, director general al Somet SA.
În aceste condiţii, aproape un an, şoferii vor putea circula doar pe câte o bandă de sens, iar părerile acestora sunt împărţite.