„Având în vedere solicitările CFR Infrastructură pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere a liniei de cale ferată pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport H. Coandă, trenurile T.F.C. vor fi anulate în perioada 25.01.2021 – 13.02.2021”, anunţă Transferoviar Călători, pe pagina de Facebook.
Astfel, în 25 ianuarie vor circula doar trenurile 15021 pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport H. Coandă şi trenul 15020 pentru retur.
În data de 14 februarie nu vor circula trenurile 15021 pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport H. Coandă şi trenul 15020 pentru retur.
Trenurile Gara de Nord Bucureşti – Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni au început să circule la începutul lunii decembrie 2020, odată cu intrarea în vigoare a noului plan de mers al trenurilor. Ruta are 19 km şi poate fi parcursă în circa 20 -25 de minute.
CFR Infrastructură anunţa că 72 de trenuri vor circula între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, acestea fiind operate de CFR Călători, Regio Călători şi Transferoviar Călători.