UPDATE 20:15 Incendiul a fost stins. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 300 mp. ISU a transmis că a fost nevoie de suplimentarea maşinilor de pompieri pentru că la locul incendiului se aflau substanţe combustibile.
ŞTIRE INIŢIALĂ
Nouă autospeciale acţionează pentru a stinge un incendiu care se manifestă la o casă şi două autoturisme pe strada Petroşani din Capitală, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov.
Potrivit sursei citate, casa la care se manifestă incendiul arde pe toată suprafaţa (300 mp) şi este lipită de alte trei case şi anexe, existând pericolul de propagare.
ISU Bucureşti-Ilfov precizează că nu sunt victime.