Prima pagină » Coronavirus » Directorul DSP Dolj a fost confirmat cu COVID-19, la doar câteva zile după rapel

Directorul DSP Dolj a fost confirmat cu COVID-19, la doar câteva zile după rapel

Directorul DSP Dolj a fost confirmat cu COVID-19, la doar câteva zile după rapel

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, Ştefan Popescu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că directorul instituţiei este în concediu medical.

„Vă pot spune că în cadrul instituţiei sunt două cazuri de COVID-19. Doamna director este în concediu medical”, a spus Popescu.

Întrebat dacă există legătură epidemiologică între cele două cazuri, Popescu a răspuns afirmativ.

Surse medicale au declarat, pentru MEDIAFAX, că cele două persoane cu COVID-19 din cadrul DSP Dolj sunt directorul executiv, Valeria Andreescu, şi soţul său.

Cei doi sunt în stare bună, în izolare la domiciliu.

Dr. Valeria Andreescu a fost vaccinată cu doza de rapel împotriva COVID-19 în data de 26 ianuarie, însă se pare că ar fi contactat virusul anterior acestei date.