Prima pagină » Coronavirus » Două noi cazuri de infecţie cu tulpina din Marea Britanie, la Şcoala 28 din Capitală

Două noi cazuri de infecţie cu tulpina din Marea Britanie, la Şcoala 28 din Capitală

Două noi cazuri de infecţie cu tulpina din Marea britanie au fost confirmate la Şcoala 28 din Bucureşti.
Două noi cazuri de infecţie cu tulpina din Marea Britanie, la Şcoala 28 din Capitală
Cosmin Pirv
01 feb. 2021, 16:06, Social

Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că au mai fost raportate două noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7.

Noile cazuri provin din focarul deja confirmat Şcoala 28 din Bucureşti.

„Este vorba despre o femeie în vârstă de 43 de ani care lucrează în unitatea de învăţământ şi un bărbat de 53 de ani, contact direct al altui caz depistat în şcoală”, a informat Ministerul Sănătăţii.

În total, în ţară sunt până acum confirmate cu noua tulpină 20 de cazuri.

Primul caz de SARS-CoV-2 cu tulpină nouă a apărut, în România, în Giurgiu, la o tânără care nu a călătorit în străinătate.

Apoi, noi cazuri au apărut în Bucureşti, la Şcoala 28, iar ulterior un caz în Suceava şi altul în Constanţa.