Vineri, 5 februarie, a fost o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară, aceştia fiind solicitaţi să intervină la un număr mare de evenimente montane.
În doar 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 96 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a echipajelor de salvatori. Conform statisticii cele mai multe solicitări au fost în judeţul Braşov. 17 apeluri i-au vizat pe salvamontiştii braşoveni. Ocupaţi au fost şi salvamontiştii din Voineasa care au avut 12 misiuni şi Lupeni cu 11 misiuni.
Tot în ultimele 24 de ore s-au înregistrat apeluri pentru salvatorii din Azuga, Caraş Severin-Formaţia Muntele Mic, Alba, Gorj, Sinaia, Predeal, Bihor, Maramureş şi Sibiu. Misiuni de salvare au mai avut cei de la Salvamont Harghita, Buşteni, Suceava, Petroşani şi Caraş Severin-Formaţia Semenic.
De asemenea, vineri s-au mai primit 60 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre starea pârtiilor din domeniile schiabile.