Am o veste pentru voi ! Au găsit clopoţelul şcolii !
Cam ruginit, dar a „sunat”.
Şcoala e într-o tentativă de a reîncepe aşa cum o ştim. Să vedem dacă va trece de proba covid-ului.
Până atunci însă, mai e proba clasică a bâlbâielilor, contrelor şi şicanelor devenite clasice, dintre reprezentanţii diferitelor autorităţi.
Ministerul Sănătăţii a fost, este şi încă va mai fi „piua-ntâi” în materie.
Iniţial, titularul portofoliului, domnul Vlad Voiculescu a zis că şcoala mai poate aştepta.
Ulterior însă, instanţe şi raţiuni superioare au intervenit în forţă şi s-a decis peste capul ministrului cu sănătatea, că şcoala va reîncepe.
Care-or fi fost instanţele alea, nu mai contează.
Bine că elevii, mulţi dintre ei, sunt din nou, în bănci.
Acolo le e locul şi acolo trebuie ei să crească.
Pentru cei care au avut nenorocul să fie elevi sau studenţi în această perioadă nebună, nevoia de educaţie a devenit vitală pentru viitorul lor.
Şi-al nostru, pân-la urmă, doar ei sunt cei care ar trebui să ne asigure pensiile.
Conştient de importanţa momentului şi în concordanţă „pe invers” cu interesul general al societăţii, hop şi primarul general.
Înţelept cum e de obicei, a anunţat că pentru a face economii, a decis să desfiinţeze liniile experimentale de autobuze şcolare.
Nici un argument, aglomeraţie aiurea, protecţia mediului, protecţia copiilor, experienţa altor primari, nu l-au înduplecat.
Omu’ e ferm. Stâncă. Sfinx.