Prima pagină » Politic » VIDEO Protest cu fumigene, la Palatul Cotroceni. Sindicaliştii din poliţie se ceartă şi se îmbrâncesc cu jandarmii

VIDEO Protest cu fumigene, la Palatul Cotroceni. Sindicaliştii din poliţie se ceartă şi se îmbrâncesc cu jandarmii

VIDEO Protest cu fumigene, la Palatul Cotroceni. Sindicaliştii din poliţie se ceartă şi se îmbrâncesc cu jandarmii
Laura Buciu
24 feb. 2021, 12:39, Politic

Protestatarii spun că sunt nemulţumiţi de decizia de a îngheţa salariile şi de a tăia sporurile şi cer demisia Guvernului.

De asemenea, sindicaliştii din Poliţie cer să se întâlnească cu preşedintele Klaus Iohannis pentru a discuta despre problemele lor.

„Am venit în faţa Palatului Cotroceni pentru că ştim că rolul preşedintelui României este deosebit de important şi că de fapt el conduce Guvernul României, nu domnul Cîţu”, a spus unul dintre protestatari.

La un moment dat, spiritele s-au încins şi protestatarii au aruncat cu fumigene, apoi s-au îmbrâncit cu jandarmii.

„Au primit ordin să ne gazeze şi să ne amendeze”, a spus unul dintre protestatari.

Mai mulţi poliţişti au fost legitimaţi de colegii lor jandarmi, iar sindicaliştii spun că acesta este un abuz.

Unul dintre protestatari s-a legat cu lanţuri de picioare.

„Răspundem la sfidare cu un miting şi mai mare. Nu cedăm”, a spus unul dintre protestatari.

CITEŞTE AICI Reacţia Jandarmeriei, după protestul cu fumigene al poliţiştilor