Cazul morţii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi aduce noi informaţii la suprafaţă. Un raport cu informaţii neclasificate ale dosarului este de aşteptat să fie lansat în curând. Joe Biden îl va declara responsabil pe regele Arabiei Saudite pentru asasinat.
„Desigur, un raport neclasificat va apărea în curând. Nu am o cronologie actualizată pentru dvs. în acest sens”, a anunţat Jen Psaki, secretarul de presa de la Casa Albă.
Ziaristul, cu reşedinţă americană a fost ucis în Istanbul, pe 2 octombrie 2018. Motivele asasinării sunt criticile aduse de acesta regimului. Oficialii turci au declarat că agenţii care l-au ucis pe Khashoggi au acţionat la ordinele unor persoane din cele mai înalte niveluri ale guvernului saudit.
„Încercarea de a ascunde această ucidere atroce ar fi o insultă pentru conştiinţa umană”, spunea preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.