Prima pagină » Sport » Şumudică nu poate sparge gheaţa cu Rizespor şi reuşeşte doar o remiză cu Sivasspor

Şumudică nu poate sparge gheaţa cu Rizespor şi reuşeşte doar o remiză cu Sivasspor

Echipa lui Marius Şumudică a remizat, sâmbătă, în Super Liga turcă, în confruntarea de pe teren propriu cu Sivasspor.
Şumudică nu poate sparge gheaţa cu Rizespor şi reuşeşte doar o remiză cu Sivasspor
Rafael Hekman
27 feb. 2021, 18:35, Sport

Marius Şumudică a ajuns la al şaselea meci pe banca turcilor de la Rizespor şi încă nu a obţinut nicio victorie. În cele şase evoluţii cu el pe bancă, Rizespor a obţinut doar 3 puncte şi se află pe locul 15 în clasament, cu 28 de puncte, cu 3 mai multe decât ocupanta primului loc sub linia ce duce la retrogradare.

În remiza albă, 0-0, de sâmbătă, Şumi&Co au jucat mai mult de o oră în superioritate numerică şi au dominat categoric, fără însă a reuşi să concretizeze.

Din cele nouă şuturi trimise spre poartă, cele trei care au cadrat au fost reţinute de portarul advers.

Pentru Rizespor urmează pe 3 martie deplasarea la Kayserispor, fosta echipă a lui Dan Petrescu, aflată imediat sub echipa lui Şumudică în clasament.