Prima pagină » Politic » VIDEO Protest inedit în Parlament la dezbaterile pe buget: Membrii Guvernului au primit păpuşi de la PSD

VIDEO Protest inedit în Parlament la dezbaterile pe buget: Membrii Guvernului au primit păpuşi de la PSD

Social democraţii au protestat într-un mod inedit, luni, după dezbaterile din plen pe tema bugetului. La finalul dezbaterilor, cei din PSD le-au oferit membrilor guvernului păpuşi, pentru a marca faptul că nu vor creşte alocaţiile pentru copii.
VIDEO Protest inedit în Parlament la dezbaterile pe buget: Membrii Guvernului au primit păpuşi de la PSD
Laura Buciu
01 mart. 2021, 18:56, Politic

Membrii Guvernului României au primit, luni, în Parlament, păpuşi. Jucăriile au fost oferite de parlamentarii PSD, pentru a marca faptul că nu au fost crescute alocaţiile pentru copii şi că amendamentele pentru educaţie nu au fost avizate în comisiile de specialitate.

O păpuşă bebeluş a primit şi premierul Florin Cîţu, iar el a luat jucăria şi a pus-o sub pupitru. Gestul a fost taxat de pesedişti.

„Aceeaşi atitudine a premierului Cîţu! Şi faţă de copiii României, şi faţă de nevoile reale ale românilor: aruncarea la coş!”, au spus ei.

Unii dintre membrii Guvernului au luat păpuşa, au privit-o şi au pus-o pe scaunul pe care stăteau, alţi au lăsat-o pe pupitru, iar alţii au pus-o sub bancă.