Prima pagină » Coronavirus » Carantină la orizont, în Timişoara. Judeţul Timiş are cea mai mare rată de infectare din România. Virgil Musta: Niciun loc liber la secţia ATI de la Victor Babeş

Carantină la orizont, în Timişoara. Judeţul Timiş are cea mai mare rată de infectare din România. Virgil Musta: Niciun loc liber la secţia ATI de la Victor Babeş

Carantină la orizont, în Timişoara. Judeţul Timiş are cea mai mare rată de infectare din România. Virgil Musta: Niciun loc liber la secţia ATI de la Victor Babeş
Petronela Axinte
02 mart. 2021, 13:27, Social

Timişoara este aproape de carantină. De două zile, rata de infectare este 6,99 cazuri la mia de locuitori.

Specialiştii spun că se apropie valul trei al pandemiei de COVID-19, iar locurile în spitale sunt limitate. La Timişoara, nu mai e niciunul, nici măcar la Terapie Intensivă.

„Numărul de cazuri este mare, în Timiş. Numărul de forme severe este mare. De aceea, spitalul nostru cu greu face faţă cazurilor noi, în sensul că eliberăm un loc, se internează repede. Terapia Intensivă este plină. Noi, având oxigen cu presiune, preluăm numai formele severe, care necesită oxigen cu debit mare”, spune Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. 

Secţia de Terapie Intensivă are 12 paturi, dar Virgil Musta nici nu mai ţine minte când a văzut un loc liber. Noroc mare cu spitalele suport, care mai preiau din cazuri. Dar, chiar şi aşa, valul trei ne poate lua prin surprindere.

„Niciodată nu se ştie cât de pregătiţi suntem pentru că avem experienţa unor ţări cu sisteme de sănătate mult mai puternice, care au făcut faţă foarte greu, sau chiar nu au făcut faţă, într-un val masiv de infectări”, adaugă Virgil Musta.

Bilanţul complet COVID-19, anunţat de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) marţi, 2 martie 2021, poate fi consultat pe Mediafax.ro: salt crescător al cazurilor zilnice; numărul deceselor s-a dublat faţă de ziua precedentă.