Prima pagină » Politic » Dominic Fritz, în război cu liberalii, după carantinarea oraşului: Cu cinism sabotează efortul timişorenilor de a ieşi din carantină

Dominic Fritz, în război cu liberalii, după carantinarea oraşului: Cu cinism sabotează efortul timişorenilor de a ieşi din carantină

Dominic Fritz, în război cu liberalii, după carantinarea oraşului: Cu cinism sabotează efortul timişorenilor de a ieşi din carantină
Petru Mazilu
09 mart. 2021, 11:59, Politic

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a anunţat că s-a opus introducerii carantinei şi l-a atacat pe primarul oraşului Timişoara, Dominic Fritz, spunând că nu a luat măsurile corecte pentru a reduce rata de infectare.

„Am votat împotriva carantinei, parte dintre motive le-am expus deja în intervenţiile de până acum, însă cred că este important ca cetăţenii din Timişoara şi zona periurbană să ştie că se impune adoptarea unor măsuri suplimentare care să scadă numărul de infectări Covid-19 şi să reducă impactul social şi economic al închiderii municipiului”, a scris Alin Nica, pe Facebook.

Răspunsul a venit tot pe Facebook. Primarul Dominic Fritz, reprezentant al USR, a vorbit despre cinismul liberalului.

„Într-o mişcare evident politicianistă, Alin Nica a început să mă atace ca să unească facţiunile din partid înainte de alegerile pentru şefia PNL Timiş. Înţeleg şi accept că aşa funcţionează politica. Recunosc, însă, că nu mi-aş fi putut imagina cinismul cu care se joacă politic cu situaţia periculoasă în care se află Timişoara şi judeţul Timiş (…) În perioada în care spitalele sunt încărcate şi timişorenii încearcă să-şi organizeze viaţa într-o carantină frustrantă, PNL Timiş pare să aibă un singur ţel: să saboteze tot efortul timişorenilor şi timişenilor de a ieşi din această situaţie critică cu riscul de prelungire a carantinei. Nu folosesc această strategie pentru că le pasă de viaţa de zi cu zi a timişorenilor sau de timişenilor, ci ca să rămână sau să revină la butoane şi la robinete de bani publici, atacându-i pe cei care încearcă să facă curat după haosul lăsat în urmă”, a ripostat Dominic Fritz pe reţeaua de socializare.

În plus, primarul Fritz anunţă o anchetă la transportatorul public din oraş, despre directorul căruia reprezentantul USR susţine că este protejat de liberali.

„Un reproş pe care urmează să-l anchetez este că nu s-au luat destule măsuri de precauţie în mijloacele de transport în comun. Deşi am primit mai multe asigurări că STPT face toate eforturile necesare şi că tramvaiele şi autobuzele nu sunt supraaglomerate, nu voi ezita să cer demiterea directorului STPT dacă Alin Nica are dreptate. (Bineînţeles că directorul este membru PNL şi protejat de Nica în public şi în culise)”, a precizat Dominic Fritz.

Alin Nica şi Dominic Fritz au avut o relaţie încordată încă de la alegerile locale. Ei au negociat numeroase săptămâni formarea unei majorităţi în Consiliul Local şi Consiliul Judeţean.