Mulţi au avut un şoc când s-au uitat pe certificat şi au văzut acelaşi cod care a înspăimântat Italia, iar Gela Arpinte a trăit şi ea această experienţă. Când a aflat vestea că a fost vaccinată cu o doză din lotul cu probleme s-a speriat foarte tare.
„Am intrat în panică. Am început să citesc mai multe informaţii. Chiar şi mama, care are 81 de ani, m-a sunat plângând să mă uit pe corp, să verific dacă am ceva. A fost crunt! E un stres de care nu am fi avut nevoie în aceste momente”, spune ea.
Cât despre rapel, „în primă fază am zis nu, nu mai fac niciun rapel, dar aşteptăm, vedem ce se va întâmpla în viitor”.
Gela Arpinte mărturiseşte pentru
Aleph News că nu a luat legătura cu medicul,
„pentru că era foarte târziu aseară. Am aflat şi am verificat pe adeverinţa de vaccinare lotul şi am văzut că este acel lot cu probleme”. Urmează să îl sune pentru a vedea
„ce este de făcut, dacă trebuie să iau ceva preventiv”.
Ea consideră că autorităţile au procedat corect prin retragerea acestui lot.
9.000 de români din 200.000 înscrişi
s-au retras de la vaccinare, în prima parte a zilei de vineri, după ce mai multe ţări din Europa au suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca.